INFORMAŢIE referitor la patrimoniul cultural, materiale relevante privind comunitatea locală

Una dintre cele mai vechi localităţi din Moldova, între Prut şi Nistru, face parte şi s. Măşcăuţi, actualmente care aparţine raionului Criuleni, sat cu oameni harnici şi buni gospodari, cu vechi obiceiuri şi tradiţii moştenite de la  buneii şi străbuneii noştri.

Din punct de vedere ştiinţific istoria satului Maşcăuţi se atestă la anul 1436- primul document care ne aminteşe pentru prima oară de această localitate.

Însă pe parcursul a mai multor ani de la terminarea războiului, au fost efectuate un şir de săpături arheologice de către un şir de savanţi de renume, ca de exemplu: Smirnov G.D.,Fiodorov G.B., Melicova A.J.. iar mai apoi şi de Postica G. I.  Care au descoperit la o depărtare de aproximativ 3 кm de satul contemporan sub denumirea locală „Poiana ciucului” o aşezare veche a satului, cronologic aparţinînd sec. IV-III î.e.n. şi II-I î.e.n..

Făcînd bilanţul săpăturilor arheologice din 1947, 1950,şi 1961 sau stabilit următoarele: „ Satul Măşcăuţi este apărat de o coastă abruptă şi un val de apărare  din partea de răsărit şi de sud  se întindea pe o suprafaţă de 3 ha. Prin săpăturile efectuate au fost găsite rămăşiţe de amfore greceşti, un vîrf de săgeată în trei colţuri. S-a descopeit şi o locuinţă terestră, făcută la suprafaţă cu pereţi împletiţi din nuiele şi unşi cu lut amestecat cu pleavă , acoperită cu paie sau stuf şi o canavă de scrugere a apei pe din afară. În colţul locuinţei se afla o vatră unsă cu lut diametrul fiind de 0,6 m. La aceste vetre locatarii preparau bucatele sau se încălzeau cînd era frig. Vasele erau pregătite din lut şi modelate cu mîna , fără întrebuinţarea roţii olarului, deoarece ea era în curs de apariţie. Din vesela întrebuinţată în viaţa de toate zilele de către băştinaşi cunoaştem :oale mari menite pentru păstrarea merindelor, oale pentru pregătirea (fiertul) bucatelor, străchini de diferite forme, căni şi cănuţe, ceşti.

După săpăturile arheologice  din 1985 se observă clar pe acestă străveche aşezare omenească şase grupe materiale pe orinzotală, cultural- cronologice:

• Getică- sec.IV-III î.e.n.
• De tipul getic tîrziu Poeneşti- Lucaşeuca – sec.II-I î.e.n.
• Evul mediu timpuriu- sec.X-XII e.n.
• Evul mediu timpuriu – sec.X-XIV
• Cultura moldavă- sec. XV-XVIII
• E posibil şi existenţa unui strat al veacului de bronz tîrziu.

După părerea unor savanţi aşezarea omenească de la Măşcăuţi a luat naştere prin secolele IV-III î.e.n. şi populată de geţi, iar mai apoi asimilată de slavi , cu ceia ce noi nu putem fi de acord, pentru că o dată cu săpăturile bastarnilor în această regiune după săpăturile arheologice efectuate în lunile ilie – august 1985, elementul getic local s-a păstrat într-o măsură oarecare.

Descoperiri aparţinînd primei epoci a fierului au fost făcute şi în Măşcăuţi şi în Hulboca, iar despre cea de-a doua epocă a fierului- sec.V-III î.e.n. şi sec. II-I î.e.n. au fost găsite dovezi materiale la Butuceni, Maşcăuţi, Slobozia Duşca şi Hulboaca.

În timpul de faţă o bună parte din aşezarea străveche de la Maşcăuţi aparţine băştinaşilor. Loturile persoanale ale locuitorilor s. Măşcăuţi, alcătuite majoritatea din vii, sînt îngrijite şi prelucrate permanent, cu excepţia unei părţi de pămînt pe o suprafaţă cu lungimea de 140 m. Şi lăţimea de 50 m. , la sud- răsărit de marginea aşezării, alături de malul abrupt, aici suprafaţa este  pietroasă şi nu se prelucrează. Pe teritoriul acesta s-au şi petrecut săpăturile arheologice.

Etimologia  denumirii şi datarea documentară iniţială a satului

Se spune că demult- demult pe timpurile cînd năvăleau tătarii şi turcii în ţară, era prin aceste locuri un voinic , pe care îl chema Uţă Maşcu. Odată asupra aşezării de sub stîncă – iar satul s-a format din foştii oameni scăpaţi de turci din cetatea Orheiului Vechi, năvăliseră duşmanii. Viteazul Uţă, care stătea de strajă la hotare, s-a bătut cu ei, pînă şi-a pierdut toţi prietenii de arme, căci prea numeros era duşmanul. Atunci voinicul nostru a pus la cale un şiretlic. El s-a îndreptat în goana calului spre Chiclău, care pe atunci era o stîncă şi mai înaltă şi mai prăpăstioasă, cu peretele dinspre Răut abrupt şi drept în jos.

Cum venea în goana mare, a sărit drept în prăpastie. După urma lui unul după altul toţi duşamnii, găsindu-şi sfărşitul în pragurile petroase ale Răutului. Cu preţul vieţii a scăpat satul de pieire Uţă Maşcu, care de atunci şi se numeşte Măşcăuţi.

Pentru prima dată se pomeneşte documentar satul Măşcăuţşi în anul 1436. Băştinaşii vechii aşezări începînd cu primele seole ale erii noi, treptat se cobor cu traiul mai în jos , aproape de malurile rîului Răut şi se stabilesc definitiv aici, lărgindu-se satul pe parcursul veacurilor, astăzi devenind un sat mare şi bogat în evenimente istorice.

          Date din istoria bisericii

Cea mai timpurie amintire despre existenţa bisericii pe teritoriul satului aparţine anului 1771. Biserica numită „Sfîntul Mihail”, construită din lemn şi îndestulată cu cărţi şi icoane . Din motive necunoscute între anii 1812- 1813 biserica fiind din lemn a ars .

Menţionăm că construcţia bisericii de la Măşcăuţi a pus  începutul zidirii bisericilor după planul elaborat de Mitropolie.

Satul Măşcăuţi este interesat şi prin faptul că în el a trăit  şi a activat poetul basarabean Ion Sîrbu . În biserică la dreapta este înmormîntat tatăl poetului , Gheorghe.

Pe o scîndură în formă de scut la capătul mormîntului se găseşte un epitaf a lui Ion Sîrbu.

Biserica a jucat un rol important în susţinerea şi dezvoltarea spiritualităţii omului simplu din popor. Copii ţăranilor primeau primele cunoştinţe în ale scrisului şi cititului, a matematicii de la aceiaşi slujitori ai bisericii. Ca exemplu poate servi şi faptul că propovoduitorul cultelor religioase Gheogrhe  Plămădeală către anul 1909 mai era şi învăţător la şcoala din Măşcăuţi şi binenţeles că o atenţie deosebită se dădea părţii religioase. Dintre elevi a fost organizat un cor, care cînta la diferite sărbători religioase,  elevii frecventau regulat biserica sfîntului Mihail cu însoţirea învăţătorului.

E îmbucurător fapul că în timpul de faţă la Gimnaziul Maşcăuţi şi Liceul teoretic „Ion Sîrbu” învăţătorii împreună cu preotul bisericii fac tot posibilul pentru a ne reîntoarce la trecutul nostru , a ne aminti despre tradiţiile şi obiceiurile frumoase.

Pentru meritele sale în lucru părintele Gheorghe Plămădeală a fost decorat de către sinod la 24.04.1909 cu inelul de cruce, încrustat cu pietre scumpe.

Astăzi sau schimbat şi timpurile, oamenii credincioşi primind din nou dreptul constituţional de a vizita liber biserica. Căci religia  din vremurile străvechi niciodată n-a învăţat oamenii de rău.

-Anul construcţiei bisericii este 1815 .

Stilul arhitectural al Bisericii este numit corabie şi este confecţionat din piatră de stîncă.

Majoritatea icoanelor sînt de preţ , dar cu părere de rău anii nu se cunosc.

Policandrul şi sfeşnicile sînt donate de boierul  Valeriu Mihail Sîrbu la 15.04.1905.

În ograda bisericii este îmormîntat Plămădeală Grigore Ion , este scris că a decedat la 62 ani pe data de 10.05.16 mai sînt încă trei morminte vechi necunoscute.

Biserica a fost pictată prin anii 1980 la fel şi iconostasul.

Mormîntul poietului Ion Sîrbu. Poietul Ion Sîrbu a decedat la 10 aprilie anul 1878, la vîrsta de 38 ani, el este îmormîntat la cimitirul din s. Măşcăuţi, unde si-a petrecut ultimiii ani de viaţă.

Noi recunoaştem că operele lui Ion Sîrbu nu posedă înalte calităţi artistice.

Chiar singur poetul nu si-a propus multe: el a voit să contribuie doar cît de puţin la educaţia patriotică. Ion Sîrbu s-a ridicat ca poet într-un secol de asuprire socială şi naţională, de  desconsiderare şi prigonire a tot ce era autohton, însă nu s-a ruşinat , temut să spună în limba mamei sale:

” O, voi căror vă este dată

Mărire foarte înală

De la soare pildă luaţi

Şi căutaţi că unde razele lui lucesc,

tot acolo se veselesc.

Şi la toţi aici în fire, el revarsă norocire

Deaceia în tot chipul lui viază

Şi toţi îl binecuvîntează”

Astăzi în casa în care a trăit Ion Sîrbu e situat spitalul Centrul de Sănătate Măşcăuţi. Camera muzeu a fost transferată din casa poietului în clădirea liceului, mormîntul poietului şi ale rudelor sale apropiate se află la cimitirul din satul Măşcăuţi.

Modestul poet basarabean merită pe deplin atenţia noastră ca unul ce a îngrijit de limba străbunului, păstrîndu-i nestinsă flacăra , atunci cînd graiul ne era pus la pierzanie.